Orăștia descrisă de călătorul turc Evliya Çelebi


Pentru Orăștie, anul 1661 aduce ultima invazie turcească. Cu armata turcilor, vine și Evliya Çelebi, călător și istoric turc, de la care ne-a rămas o descriere sumară a cetății. Pentru început ar trebui explicate cauzele prezenței turcești în Transilvania. La mijloc de secol XVII, Principatul Transilvaniei se afla în zona de confluența a imperiilor habsburgic și otoman. Din punct de vedere politic principatul era sub suzeranitate turcească, plătea turcilor un dar anual de complezență în valoare de 10000 ducați, iar principele transilvănean, înainte de instalare, trebuia confirmat de Înalta Poartă.

La 1660 este ales – de către Dieta transilvană – ca  principe  János Kemény, care hotărăște recunoașterea suzeranității habsburgice și ieșirea de sub suzeranitatea otomană. Lucru deloc pe placul turcilor care trimit in regiune pe serdarul Köse-Ali pașa cu misiunea de-a readuce lucrurile pe făgașul normal și a instala ca principe pe Mihai Apafi I (Apafi Mihály).

Las mai jos pe Evliya Çelebi să descrie evenimentele, așa cum apar în lucrarea lui de căpătâi Seyahatname sau Cartea Călătoriilor:

„… și am mers din nou tot prin valea Streiului timp de o jumătate de ceas și am ajuns, spre sud-est, pe o culme înaltă. Pe când mergeam așa prin pădurea deasă ce o acoperea, deodată, pe la miezul nopții, am văzut un foc mare.
– Ce-o fi asta ? îl întrebarăm pe prizonier.
– E Orăștia – zise el – pe semne că oastea voastră a atacat orașul acela, dar de aici până acolo drumul ține două zile. Auzind acestea ne-am liniștit.”

„Cetatea Orăștiei. Deși este supusă crailor Ardealului, totuși se află în stăpânirea ungurilor-sași (Saz Madjarlari, e vorba de sașii ardeleni) în ea aflându-se ostașii împăratului austriac, aceștia nu capitulaseră, ci plecaseră, lăsând cetatea goală. De aceea orașul a fost ars. Cetatea, de formă rotundă, se află însă la poalele unui deal și era puternică, șanțul ei era plin cu apă. Avea un oraș mare, împodobit cu tot felul de palate, hanuri și biserici, încât era un oraș frumos, cu vii și grădini, cu târg și bazar. Când a fost ars, s-au găsit în el atâtea bogății și provizii, încât ostașii islamului s-au îmbogățit și s-au îmbelșugat. Pornind cu trei sute de ostași pe dealuri și prin vii, am luat și de aici prizonieri și prăzi și, vânzând totul în tabăra islamică, am câștigat, împreună cu cei trei sute de viteji, trei sute de guruși, încât osteneala și necazurile nu au fost în zadar. Plecând a doua zi din această cetate, am mers șase ceasuri spre miazănoapte (în realitate mergea spre est) și am ajuns la cetatea Vințul de Jos.”

Pentru turci lucrurile merg bine. Mihai Apafi I este instalat ca principe în 14 septembrie 1661.  János Kemény este omorât în bătălia de la Seleușul Mare la 22-23 ianuarie 1662.

Orăștia se va reface rapid după distrugerile turcești. În 1663, Mihai Apafi înființează Colegiul Reformat, iar în 1665 îl aflăm pe Mihail Halici ca rector al colegiului.

Șase ani mai târziu după prima “vizită” – în anul 1667 – Evliya Çelebi trece din nou prin zonă, de data asta în misiune diplomatică.

“Orașul Orăștie. Este primul conac. I se spune cetatea Orăștiei. Această cetate bogată părea acum ceva mai reparată (a fost arsă de către turci doar cu 6 ani în urma, vezi anul 1661), iar judele și căpitanii ei au venit să se închine, aducând, în semn de închinare, o sută de căruțe de zaherea (provizii alimentare pe care țările române erau obligate să le pună la dispoziția armatei turcești). Ordia fiind îmbelșugată toți și-au procurat zaherele din oraș. De aici, mergând șapte ceasuri către miazăzi (de fapt mergea către vest. Evliya Çelebi se orienta greu într-o țară străină), am ajuns la cetatea Deva.”

“Descrierea cetății Orăștie (Sazvar). Cetatea era așezată pe malul unei ape și la poalele unui munte, este zidită din piatră și era, deci, o cetate puternică cu un oraș întins. Ali Pașa a incendiat-o și pe aceasta. Acum se află din nou într-o stare mai înfloritoare decât în trecut, fiindcă este un loc foarte productiv, având o câmpie mănoasă, vii și grădini. De acolo, am plecat spre apus, mergând timp de șapte ore de-a lungul marelui râu Mureș, am trecut prin sate înfloritoare și prospere.”

Imagine2

Câteva informații despre Evliya Çelebi.
S-a născut în anul 1611 la Constantinopol într-o familie înstărită, tatăl său fiind bijutier al Curții. Ținând cont de situația materială bună a familiei, în copilărie are parte de o educație aleasă la diverse școli elementare și ecleziastice. În 1640 a părăsit Istambulul și timp de 40 de ani a bătut în lung și-n lat Imperiul Otoman precum și regiunile adiacente, observând și consemnând locuri, fapte, evenimente și obiceiuri locale. Aceste note și însemnări adunate de-a lungul timpului au fost publicate într-o lucrare de zece volume numită Seyahatname sau “Cartea călătoriilor”.
A luat parte la campania militară otomană din 1657 împotriva lui Gheorghe Rákóczi al II-lea, la expedițiile întreprinse în 1659 împotriva lui Constantin Șerban, care ocupase scaunul Moldovei în noiembrie 1659, precum și împotriva domnului Țării Românești, Mihnea al III-lea Radu, care se aliase cu principele Transilvaniei în lupta de eliberare de sub dominația otomană. În anii 1660-1661 îl găsim pe Evliya Çelebi participând la campaniile conduse de serdarul Köse-Ali pașa pentru supunerea Oradiei, până la instalarea lui Mihail Apafi ca principe al Transilvaniei (septembrie 1661). Șase ani mai târziu ajunge la Alba Iulia într-o misiune diplomatică la principele Mihail Apafi. Pleacă de aici, cu o scrisoare de recomandare a principelui Mihail Apafi, la domnul Țării Românești, Radu Leon (1664-1669), iar de acolo a trecut în Moldova. În timpul desfășurării acestor expediții Evliya a avut prilejul să străbată în lung și în lat Moldova, Țara Românească și Transilvania, chiar și Bosnia și o parte din Polonia, lăsându-ne însemnări deosebit de prețioase despre tot ceea ce a văzut, a auzit sau a trăit el însuși.

Moare la Cairo în anul 1682.

Bibliografie:
Călători străini despre țările române – volumul VI, pag. 313,544,545,620. Editura Științifică. București 1972.

Dicționar:
órdie, ordii, s. f. Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. Mulțime mare de oameni; gloată. – Din bg., scr. ordija. Sursa: DEX ’98.
zahereá, zaherele, s. f. Provizii alimentare pe care țările române erau obligate să le pună la dispoziția oștilor otomane. (Reg.) Tain pentru vite, preparat din tărâțe, sfeclă de zahăr, sare etc.; p. ext. nutreț, furaj. [Var.: zahareá s. f.] – Din tc. zahire. Sursa: DEX ’98.

Secui Adrian-Iulian

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s