Gaura din… cozonac


Ca orice român muncitor, plăteşti taxe şi impozite, uneori aberante, dar le plăteşti.chestorul-marian-tutilescu-un-militian-retrogradat-la-permise-si-inmatriculari-1

Într-o zi ai o problemă pe care doar instituţia primăriei o poate rezolva. Şi atunci ca un bun contribuabil ce eşti mergi la primărie să găseşti îndrumare şi ajutor că doar de aia plăteşti taxe.

Acest lucru ar trebui să fie unul dintre cele mai simple şi lipsite de probleme momente, dar nu în Romania şi nu în Orăştie.

Încă de la intrarea în Primărie eşti întâmpinat ca un potenţial inamic. Mâncătorul de slănină angajat de Poliţia Comunitară să vegheze intrarea te întreabă flegmatic „ce vrei?”, fără măcar sa se uite la tine. Dacă nu ii răspunzi devine recalcitrant şi dă impresia că, dacă efortul ridicării de pe scaun nu ar fi atît de mare,  poate ar veni la tine să te înveţe o lecţie, două.

Treci peste primirea călduroasă de care tocmai ai avut parte şi te îndrepţi spre compartimentul unde ai treabă. Odată intrat în încăperea unde ai dorei să îţi expui problemele, eşti scanat mai ceva ca în aeroport, de ochii funcţionarilor. Teama se citeşte în ochii lor. Teama că unul din ei va trebui să renunţe la recolta pentru care a muncit o zi întreagă pe Farmville ca să îţi ofere ajutorul de care ai nevoie.

Mai sunt şi cei de modă veche pentru care calculatorul e ceva de domeniul SF-ului. Să nu credeţi că ei muncesc în timp ce restul sunt nişte buni agricultori pe Facebook. Nu, ei citesc presa. Rezolvarea nu întârzie prea mult şi de obicei se află… aţi ghicit: în biroul de vis-a-vis.

Trecând peste aceste mici inconveniente, îţi expui pios problemele în speranţa rezolvării lor. Înjurând printre dinţi, îţi iei problemele şi te duci în biroul indicat, lăsând micii agricultori să se întoarcă la recoltele lor, doar că în biroul alăturat programul e de la 9 la 12 şi ceasul tău arată 12 şi un sfert. Încă o zi pierdută, încă o problemă nerezolvată.

Dacă logica mea e corectă şi nu văd nici un motiv să nu fie aşa, aceşti funcţionari sunt plătiţi din banii mei, ori eu nu îi plătesc să se joace pe Facebook sau sa împingă trei persoane de o hârtie de colo colo doar mai trece timpul. Nu îi plătesc să învețe metode dintre cele mai elaborate de a întoarce pagina ziarului în aşa fel încât să nu scoată nici un sunet şi sub nici o formă nu îi plătesc să îmi vorbească urât dacă merg la ei cu vreo problemă. Pentru ce îi plătesc?

Îi plătesc să îşi facă treaba.Îi plătesc să iasă pe teren să vadă ce probleme sunt, nu să meargă acasă să îşi odihnească ochii după trei ore de Farmville. Îi plătesc să muncească 8 ore pe zi, nu trei şi dacă tot le dau bani aştept un zâmbet, un gram de politeţe şi rezolvarea problemelor mele fără să fiu pasat de la un birou la altul.

Nu sunt absurd, îi înțeleg că sunt şi ei oameni şi au probleme dintre cele mai variate. Probabil le e greu să adoarmă seara gândindu-se că şi mâine au locul de muncă asigurat şi până la pensie nu vor trebui să îşi caute altceva de muncă.

Aşa că data viitoare când iţi iei salarul, domnule funcţionar public, gândește-te ca eu lucrez la pardon zece ore pe zi, nu trei la stat şi dacă nu îţi revizuieşti atitudinea s-ar putea sa mă enervez şi să nu îţi mai plătesc salarul, iar melțeanului de la intrare îi recomand următoarele fraze:

„Bună ziua”, „Cu ce va pot ajuta?”, „O zi bună să aveţi!”. O să facă minuni la public. Nu o să agăţi nimic cu aceste fraze, dar o să câştigi puţin din respectul celor care calcă pragul Primăriei.

S. P.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s