OAMENII ORAȘULUI


Valentin

Născut 1954 în Orăştie.

Absolvent al Institutului „N. Grigorescu” Bucureşti 1974-1978 şi Academiei de Arte Vizuale „Ioan Andreescu” Cluj 2005

Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Romania din 2010

Din 1978 membru al Filialei UAP Deva-Petroşani, expune pictură de şevalet (ulei şi acuarelă) în cadrul expoziţiilor de grup.

Expoziţii personale:

1986 Deva, Orăştie

1991 Rust – Austria

1996 Deva, Orăştie

2002 Orăştie

2004 Helmstedt – Germania

2005 Le Noirmont – Elveţia

Sec și la obiect ca și profesorul de desen a găsit o altă modalitate aparte de a-şi desfăşura orele. Ca să îi motiveze pe copii să se implice cu drag în cadrul orelor de desen, dar şi ca să îi înveţe „pe viu” ce înseamnă arta plastică, profesorul Valentin Lădar s-a gândit să facă orele în curtea şcolii, iar coala de desen să fie nu altul decât gardul „pepinierei de învățământ”.

„M-am gândit să fac ceva care să animeze curtea şcolii şi să îi determin pe copii să prindă gustul picturii”, spune Valentin Lădar, unui reporter curios și continuă:

„Ideea acestui proiect a început încă din octombrie anul trecut, însă vremea rece de afară nu le-a permis copiilor să o pună în practică. Astfel că, pe perioada iernii, împreună cu elevii am făcut mai multe schiţe, panouri şi s-au pregătit pentru a începe lucrul. Apoi am pruces pe treabă. Fiecare dintre elevi are partea lui de gard unde lucrează, dar orice face acolo este discutat în prealabil cu profesorul. Treaba merge bine, atâta tot, că mai au nevoie de finanţări pentru a-şi cumpăra vopsele necesare. Tematica desenelor este extrasă din cărţile copilăriei lor în mare parte. Ei pot să vină şi cu alte idei, însă acestea trebuie să fie în limitele bunului gust. De asemenea, vom ţine cont de probleme de culoare, de plastică, şi aşa mai departe”.          Gardul, o „foaie” mai mare de desen, inedit nu?„ Și aceste desene ce vor rămâne peste ani  le dau copiilor satisfacţia unui lucru făcut de ei cu drag. O parte din sufletul lor rămâne, astfel, aici” Spune Valentin Lădar, profesor de desen     Auzisem de „Salonului Naţional de Artă„, ce a avut loc la Alba Iulia. În cadrul expoziţiei, la Galeriile de Artă ale Uniunii Artiştilor Plastici şi-au expus lucrările un număr de 64 de artişti. Deschiderea festivă a Salonului Naţional de Artă 2012 a avut loc sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 16.00, expoziţia fiind prezentată de preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici Alba, prof. dr. Traian Mârza.

Cu câtva timp în urmă realizasem un articol-interviu ce se numea „Monumente de bucurie a culorii şi a inimii” de la   Valentin Lădar, a trecut de atunci ceva timp și expozițiile domniei sale au fost multe, lucrările la fel.  Vă las cu interviul

„55 de copii, la care să ţii mai mult sau mai puţin? Pictorul Valentin Lădar are 55 de opere expuse, pe toate le iubeşte ca pe un ceva ieşit din suflet. Expoziţie sau stări de spirit etalate? La asta ne invită să dăm răspuns concitadinul nostru.

Plecasem din redacţie hotărât să fac un reportaj despre un vernisaj. Îmi dorisem de mult timp să pot vorbi cu meşterul într-ale picturii, Valentin Lădar. Aveam pregătite un set de întrebări, reportofonul şi pofta de ceva nou la îndemână (spun ceva  nou,  deoarece  pictura  aduce  cu  sine  noutate).  Locaţia  o ştiam, aşa că, hai la treabă! Cum scriam, plecasem cu un bagaj de întrebări pe care speram să îl pun. Dar, dar mai bine tac. Tac, pentru că, după ce am privit expoziţia în acea stare lucrativă, (maestrul se îngrijea de expunerea operelor, aşezându-le pe locurile pe care tot dânsul le pregătise) se simţea forfota interioară,  combinată  cu  animaţia  pe  care  o  dau  tablourile expuse.

Nu mai am cuvinte, frică fiindu-mi să nu mă pot ridica la nivelul celor prezentate.

1321991646Iarna 2Sper ca dumneavoastră, toţi cei ce veţi dori să treceţi pragul expoziţiei, să vedeţi mai multe decât se pot spune în cuvinte. Sper ca pictorul să spună mai mult decât mai pot întreba eu. Cert, vă pot relata: „Am trăit şi am văzut adevărul Orăştiei, ce poate să fie un alt oraş. Am avut impresia deplasării în altă localitate. Am zărit burgul de cândva, transpus în realitate”.

Valentin Lădar: De la fostul primar, domnul V. Blaga am auzit de intenţia deschiderii unei săli de expoziţie aici, sunt trei sau patru ani de atunci şi mă gândeam cât ar fi de fain să pot să fac o expoziţie. O expoziţie aşa, de primă intrare în circuit a sălii. Şi uite, ocazia nu s-a pierdut şi mă bucur. Este un prilej fain, atât pentru mine, cât şi pentru Orăştie, sper eu.

D.O..:  Aveţi  aici  multe  frânturi  de  suflet  cum  de…  de unde poftă de muncă, când la noi se zice că tot lucrul începe cu o pauză?

V.L.: Da este şi asta adevărat, dar cei de la care am preluat proverbul (saşi), îl termină întotdeauna cu eficienţă. Diferenţa se vede foarte repede, dacă faci ceva se vede că ai făcut. Dacă stai se vede că ai stat şi atunci ai dispărut din vitrină. Măcar atâta lecţie trebuie să pricepem din aşa zisul capitalism, după care am tânjit atâta. Munca e sigura variantă ca să poţi, mai la urmă, face un mic bilanţ şi atunci poţi spune sigur, asta şi asta s-au întâmplat, asta şi asta le-am făcut.

D.O.: Din şirul celor realizate, ne destăinuiţi la câte expoziţii aţi participat?

V.L.: Expoziţii personale – zece, sunt aici la a zecea. În grup, nu ştiu, nu le-am contabilizat foarte riguros.1321991235Flori si pere

Până în 1990, intern și cel mai frecvent, Deva. Filiala care este cea mai apropiată aici şi de care aparţinem. Şi pe urmă expoziţii în ţară: că-i Reşiţa, că-i Baia Mare, că-i Timişoara sau ştiu eu ce alte oraşe, Craiova, unde s-au mai întâmplat astfel de evenimente.

Au fost tot felul de expoziţii şi saloane, prezenţă şi galerii.

Personale şi acelea mai multe în grup. Au fost. La unele numai am auzit  că  au  fost  lucrări  de-ale  mele,  în  expoziţii  colective, deoarece le trimitea direct filiala, la unele am mai fost şi eu. Au fost! După 1990 am expus în Germania, Austria, Elveţia, Italia. Ultima fiind în Elveţia în anul 2005.

D.O..: Cum este cu timpul, când mai faceţi şi altceva, aici văzându-se multă muncă şi mult suflet?

V.L.: Foarte fain! În viaţa de zi cu zi, după serviciu, în rest pictez. (notă: veţi înţelege  cât de mult doarme după ce veţi vedea expoziţia). În timpul liber plimbatul cu motocicleta.

D.O.: De la ce vârstă desenaţi?

V.L.:  De  mic.  Primele  desene  ale  mele,  acelea  pe  care mama mea le-a ţinut, de când aveam doi ani jumătate. Ţin minte că primele imbolduri au fost la grădiniţă, când ştiu că mă tot chemau  să  desenez,  cai.  Pentru  că,  probabil,  învăţătoarei  îi plăceau caii mei. Acum au mai îmbătrânit şi caii, a mai slăbit şi călăreţul, dar caii sunt prezenţi şi aici.

D.O.: La caii sufletului voiam să ajung, care este colţul dumneavoastră preferat din expoziţie, sau salon de pictură, nu ştiu cum să o numesc?

V.L.:  Expoziţie,  pentru  că  sună  mai  puţin  pretenţios.

Colţul meu preferat este: „În Vârful Ciungilor”, acolo este colţul meu preferat şi asta pentru că sunt botezat cu apă de acolo. De aici, pentru că încă nu le-am înşirat pe toate şi pe urmă mi-e greu. Sunt 55 de lucrări, sau cel puţin asta este intenţia. Să bată cu anii împliniţi acum o săptămână şi cred că atunci când ai 55 de copii trebuie să îi iubeşti pe toţi la fel. Într-un fel, este normal să te legi de lucrurile tale, sigur că mi se par bune toate. Eu nu mi-am bătut capul atât cu treaba asta. Dar hai să urcăm „sus la cucurigu.”

Acolo am găsit „Dealul Uroiului” în multitudine de culori. Autorul ne explică: „fiind parte a unei entităţi de sine stătătoare şi fiind vorba de sus, la deal, am urcat aceste picturi la înălţime.

D.O.: Cum de sunteţi singur, le puneţi, le aranjaţi.

V.L.: Toate la fac singur. Eu îmi aleg ce desenez, eu pictez, eu le înrămez, eu le pun pe perete, eu le strâng, eu le duc acasă.

D.O.: Cum se vinde pictura la noi, comparativ cu ce aţi văzut în Europa?

V.L.: Dacă aş picta pentru a vinde ar însemna să nu pictez! D.O.G.: Bine, dar toate au o valoare şi valoarea pe lângă recunoaştere înseamnă şi bani.

Nu spun că nu am dat din tablouri, dar am dat atât de puţine comparativ cu ceea ce fac, încât asta pare ceva, nu ştiu cum să explic. Nu-i  neparat meritul sau vina mea, cât şi de o conjunctură fie economică fie socială. Fie de educaţie. Asta nu numai anul acesta. Anul acesta, zicem noi, că este un an de criză economică, socială şi aşa mai departe. Dar pictez de mai bine de treizeci de ani şi parcă este o criză continuă. Singura dată când am avut o mulţumire după meseria mea, a fost în 1991 la o expoziţie  în  Germania.  Unde  m-am  dus  dimineaţa  am  pictat, le-am pus în galerie şi seara au plecat. A doua zi a trebuit să o iau de la început și este stimulativ aşa ceva.Este stimulativ cu atât mai mult, cu cât în galerie intrau oameni care nu mă cunoşteau, habar nu aveau ce fac, cine sunt, ce caut acolo. Spuneau doar: „asta-mi place și vreau să-l iau cu mine”. Este o lume configurată altfel. Oamenii se interesează şi de altceva, cum ar fi pictura şi nu numai. Orientarea merge şi spre altceva decât materialul imediat. Mai trebuie spus ceva. Mulţumindu-i ne despărţim.

Dan Orghici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s