CIOPLITURI DE ŢĂRUZĂ


DAN  ORGHICI

CIOPLITURI DE ŢĂRUZĂcioplituri coperta

Am pornit la citirea acestei cărți ,,Cioplituri de ţăruză ” de Dan Orghici, cu intenția de a mă putea bucura la finalul lecturii (lucru deja întâmplat) de cele peste o sută de tablete- eseu ce sunt cuprinse în prezentul volum. Recunosc că, este prima carte pe care o citesc a acestui autor, care se implică în a da în vileag faptul divers , întâmplări de tot felul desprinse din cotidianul zilei.

Autorul, pare însetat de tot ce poate afla  în această lume în care trăiește şi pe care o privește cu toată sinceritatea sa. Nu trece  pe lângă nimic fără să nu-i sară în ochi , un amănunt, oarecare, totul îl interesează, își încetinește pașii, se oprește şi privește cu spirit gazetăresc, un spirit destul de deschis şi foarte obiectiv.

Obiectivitatea lui Dan Orghici, asupra cotidianului de zi cu  zi, este de bun augur, chiar dacă nu de puţine ori, unele lucruri îl deranjează, îl irită, îi displac şi-l fac să protesteze faţă de ceea ce vede şi aude. Dan Orghici  este surprins de trecerea timpului, mult prea repede, astfel ,autorul ne şi spune acest lucru, chiar şi noi, simțind acest fapt ,,zilelele au uneori măsura orelor, iar orele par, de cele mai multe ori, minute” .Şi mai spune autorul cu ce rămâne el din fuga nebună a timpului „Mă  mistui, jarul timpului îmi arde chipul înnegrit de cenușa unei Phoenix renăscut din arderea zilelor trăite în vanul neștiinței. De parcă, odată scursă apa din râul Timpului, întoarce-se-va-napoia”. Şi mai vede autorul ,, Mai degrabă revenirea (în) devenitul trecut-prezent, ce ne desparte de ziua de ieri pe care crezi că ai mai trăit-o odată, zi din zilele ce se scurg, ce dau neplăcuta stare de neîmpliniri”

Cu bună știință, autorul şi-a pus pe prima pagină, poemul în proză ,,Drum de Piatră” din care cităm ,,Piatră, piatră de apă, piatră de râu aruncată de furiile naturii în drum. Durere de piatră-nsetată, sete de apă. Piatră, piatră-n setată de apă, iubire…durere…rupere…praf în drum” Acest poem ne semnalizează de pe prima pagină a cărții ,prospețimea cuvintelor, metaforei ce încântă ochiul deschis în lumina textelor, în lumina care nu întârzie să se arte cititorului.

Frumusețea scrisului lui Dan Orghici, se vede în fiecare pagină a cărții, care ne surprinde cu lumea imaginară, cu visele sale pline de valoare literară.

O lume pa care ne-o putem imagina, o lume acoperită de obișnuință şi nepăsare, o lume prin care trece o pasăre mereu în căutarea de soare. Totul se adună pe un ghem, ca într-o împletitură frumoasă, cu risipa de verde al ierbii şi de mirosuri bogate şi de lumina apropiată a pământului. Modul cum își transformă Dan Orghici sentimentele, trăirile, gândurile şi emoțiile în metafore, este aidoma rostogolirii unui bulgăre de zăpadă de pe colina unui deal, autorul bazându-se în primul rând pe realitățile timpului, pe tot ce se-întâmplă în jurul său.

Limpezimea scrisului este o altă latură frumoasă şi demnă de apreciat la autorul de faţă. El știe să motiveze orice cuvânt, să-i dea o formă aleasă, prin care cititorul să devină interesat şi de pagina următoare. Autorul își deapănă amintirile cu multă nostalgie, iar uneori cu multe regrete, cum este şi cea a amicului din,, Drum bun, amice ,drum bun „,,Aflata-am astăzi că unul dintre cei pe care-i știam printre noi nu mai este. Un om”-Dan Orghici este autorul care trăiește din foarte multe întrebări şi tot atâtea răspunsuri, fiind mereu în căutarea adevărului, de care este legat cu sufletu. El transformă gândurile, sensibilitatea şi trăirile în cuvinte.

Dan Orghici are știința şi înțelepciunea găsirii cuvintelor potrivite pe care știe să le așeze la locurile lor frumoase. Aceste cuvinte nu se lasă mult așteptate, curg ca apa unui râu spre matca altui râu. Sunt picături curate de izvor

Citindu-i cartea ,,Cioplituri în ţăruză” mă simt plăcut surprins de frumusețea scrisului său, fapt ce mă determină să aștept cu încredere noile sale cărți.

Miron Țic
http://ardealulliterar.ucoz.ro/news/lnumarul_1_2013/2012-01-23-2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s