Premiile UZPR „ Eminescu, ziaristul ” ( I )


 În tot acest context controversat, alambicat și dezorientat, pică, asemenea unui trăsnet, vestea că Eminescu a înnebunit. Doar că știrea apare în ziarul Românul, care era oficiosul guvernului, de fapt, al aripii lui Rosetti din Partidul Liberal. La două zile după această veste, chiar ziarulTimpul unde lucra Eminescu însuși, anunță acest lucru: ,,unul dintre redactorii acestei foi, D. Mihail Eminescu, a încetat a mai lua parte la redacție, atins fiind în mod subit de o boală gravă…’’, deci se anunță întâi demiterea, încetarea contractului – iar apoi motivația de rigoare, dacă mai ținem cont că în epocă declararea publică a nebuniei cuiva îl excludea automat pe acela din viața publică, dacă nu făcea dovada că este sănătos – …’’ – pp. 19-20. Se conturează astfel un adevăr care până acum a fost ținut ascuns dinadins: ,,… pe fondul unei crize nervoase reale, datorate probabil stresului, Eminescu este îndepărtat din viața publică într-un context public, care cerea imperios ca el să fie redus la tăcere. Despre acest stres vorbește el însuși în două scrisori către Veronica Micle: ,,… Cel puțin șase luni de zile mi-ar trebui ca să-mi vin în fire, ca mașina intelectuală să fie capabilă a mai concepe ceva…’’ (mai 1882, v. ,,Dulcea mea doamnă…’’, p. 279) – p. 20. Iar în altă scrisoare datată 12 august 1882, tot ,,icoanei lui de lumină’’, Mihai Eminescu mărturisește că de șase ani el nu și-a mai găsit liniștea și seninătatea de care ar avea atâta nevoie ca să poată să-și vadă de scrisul lui și nu de politică. După o muncă zadarnică și epuizantă, Eminescu se recunoaște învins. Realitatea a fost că într-adevăr după șase luni, la începutul anului 1884, el era sănătos și într-o scrisoare îi mărturisea lui Chibici ,,că nu poate să-și dea seama ce i s-a întâmplat’’ – p. 23. E clar că Eminescu nu a fost nebun decât printr-o manipulare bine coordonată și nici bolnav. El doar a scris genial poezie, până în ultima clipă a vieții lui, a iubit și a trăit cu pasiune maximă totul, pentru că sufletul lui nu putea să funcționeze cu jumătăți de măsură, iar din punct de vedere jurnalistic, în calitate de redactor al ziarului Timpultrebuia absolutamente ,,asasinat civil’’. Sufletul lui trist și abătut, ca și trupul au suferit asemenea lui Iisus Hristos, bătaia fizică cu funia udă pentru a-l calma. Există totuși scrisoarea adresată de Dna Slavici lui Titu Maiorescu prin care îi mărturisea că Eminescu înnebunise și că era de nestăpânit. Ea îl contactase deja pe Dr. Șuțu ca să-l interneze în casa lui de sănătate, fiind de acord să-i plătească din banii proprii 300 de lei pe lună pentru spitalizare. Tot ea mărturisește cum atunci când a auzit la masă că Eminescu înnebunise, Caragiale a izbucnit în plâns.

 Aflăm în capitolul 5, ,,Casa domnului și doamnei Slavici’’, după descrierea nepotului lor și alte surse că, din când în când, d-na Slavici mai dădea câte un anunț de închiriere a două odăi cu intrare separată în str. Piața Amzei nr. 6, lângă Calea Victoriei, unde a locuit și Eminescu și unde intenționa să o aducă și pe Veronica Micle. În casa în care Dna Slavici a cumpărat-o în final, înainte de a se despărți de Ion Slavici, în Calea Victoriei, a stat doar Mihai Eminescu, Veronica Micle nu, cei doi făcându-și în continuare planuri, vise de a locui împreună: el să o aducă pe ea la București, iar ea să-l aducă pe el la Iași.

Mai multe;

http://uzp.org.ro/premiile-uzpr-eminescu-ziaristul-i/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s