Jurnal Liber

 

CORNELIU   FLOREA  este un pen name format din prenumele părinţilor mei,

Cornelia şi Florea,  în semn  de recunoştinţa şi preţuire, în memoria lor.

La starea civilă am fost înregistrat  PĂDEANU  DUMITRU şi aşa rămâne.

M-am născut la Timişoara în 1939 şi am devenit medic 1963. Am profesat continuu în ROMÂNIA până în 1980, când am plecat. Am stat în lagărul de refugiaţi din Traiskirchen – AUSTRIA, până când CANADA mi-a acceptat cererea de imigrare, dar nu mi-a recunoscut experienţa medicală de 17 ani, nici  valoarea diplomei de medic. Am luat totul, totul de la început, devenind şi medic canadian licenţiat cu drept de liberă practică  şi aici, în CANADA.

Pentru prima dată, aici în străinătate, am început să scriu şi să fiu publicat în ziarele şi revistele româneşti libere. Cu acest pen name am semnat articole anticomuniste şi pronaţionale, pamflete şi polemici, apoi eseuri, note de călătorii şi observaţii social – politice critice, memorialistică în mai multe jurnale. NU scriu din inspiraţie sau vreun interes personal, scriu din nemulţumire şi revoltă. NU scriu prea bine, dar scriu liber !  Sunt  absolut autonom, neînregimentat în partide, societăţi sau asociaţii  şi toate cărţile le-am publicat în regim  samizdat să nu depind de nimeni, dar e  greu să răzbaţi singur ! Sunt o fire deschisă, nu urăsc pe nimeni, fiindcă fiecare se face plăcut sau urât  prin el însuşi. Ştiu că niciun scriitor nu poate scrie pe placul tuturor cititorilor, ştiu că scrisele mele vor fi receptate doar de conaţionalii mei ce gândesc şi simt  asemănător, de cei cu  sentimente patriotice.  Pentru ei am scris :

Jurnal de lagar liber  –  1987  –  Editura Nord  –  Danemarca

            Constitutia de la 29 Februarie  – 1988 –  in  Observatorul  Munchenez

            Cine tulbura linistea Transilvaniei  – 1990  – Editura Lumina – Oradea

            Afacerea  Holocastului – 1991 –  Editura Lumina – Oradea

            Jurnal pe frunze de artar – 1993  – Editura  Lumina – Oradea

            Note de pe drumurile lumii – 1995 – Editura  Lumina – Oradea

            Coloana Infinita si totemurile canadiene – 1997 – Editura  Lumina – Oradea

            Semnale semenilor mei – 1999 –  Editura Lumina – Oradea

            Vremuri  anti – romanesti  – 2001 –  Editura  Aletheia – Bistrita

            Jurnalul unui medic – primul volum –  2002 –  Editura Aletheia  – Bistrita

            Libertatea de a iubi adevarul –  2004 –  Editura Aletheia – Bistrita

            fiecare cu america lui  (fara majuscule ) – 2005 – Editura Aletheia – Bistrita

            Polemos –  2007 –  Editura  Aletheia – Bistrita

            Risipirea – cronică bucovineană –  2009   Editura Aletheia  – Bistriţa

            Peregrinări  – note de călătorii –  2010  Editura  Aletheia  – Bistriţa

Jurnalul  unui  medic – volumul doi  –  2011  Editura  Aletheia – Bistriţa

            Cine  tulbură liniştea  Transilvaniei – 2012  ediţia a doua  completată                                                    

                                          VERITAS  VOS  LIBERABIT  !!

                                … JURNAL  LIBER …

                                  MICĂ  REVISTĂ  DE  CRITICĂ   SOCIALĂ

Când m-am hotărât să scriu, redactez, editez şi să răspândesc , de unul singur , această  mică şi originală  revistă de critică socială  JURNAL  LIBER , am luat exemplul acelor români din străinătate, sosiţi înaintea mea, care s-au dedicat voluntar cu energia vieţii lor, cu mult suflet şi minte României şi Românităţii.  A fost în Primăvara anului !991

JURNAL  LIBER  îmi reprezintă personalitatea şi voinţa. Îl scriu din dragoste şi respect, faţă de Ţara şi  Neamul românesc. Îl scriu din revolta şi dispreţul faţă de toţi cei ce blamează,  denigrează, blasfemiază  românii, care au fost atât de mult încercaţi de-a lungul istoriei, fiind în calea barbarilor şi-a imperilor. Cu toate acestea au rămas de mare omenie creştinească, cu mult suflet şi înţelegere. Din  păcate sunt prea răbdători faţă de cei ce îi nedreptăţesc .

JURNAL  LIBER  este omagiul şi consideraţia mea făţă de conaţionalii  mei, care în decursul vieţii lor simt în intrisecul fiinţei lor că trebuie să dăruiască ceva bun, frumos şi valoros fiinţei noastre naţionale. Prin acest jurnal eu critic, numai documentat, argumentat şi raţional cât mai posibil, pe cei care din stupiditate, ignoranţă  sau malignitate, din interese meschine sau slugărnicie orbească  aduc grele daune României şi Românismului, indiferent cine sunt.

JURNAL  LIBER , la început, apărea de patru ori pe an, în fiecare anotim unul : Primăvara, Vara, Toamna, Iarna. De la un timp apare mai rar, dar a rămas un jurnal al anotimpurilor. Tot de la început îşi păstrează acelaşi format şi număr de pagini.  Coperta este simplă şi poartă acelaşi motto ca al universităţii americane ”Johns Hopkins”: Veritas  vos  liberabit, adică adevărul te face liber, te eliberează. Ştiu la ce te poţi aştepta când susţii şi militezi pentru adevăr, toţi ştim: Veritas odium parit adică adevărul naşte ură ! Românii spun că prin adevăr îţi faci vrăjmaşi şi multe altele, pe care le trăiesc şi simt. Pentru a mă apăra, cât de cât, de tot felul de vrăjmaşi scriu sub umbrela  Articolului  19 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului semnată la ONU de statele membre. DA, ştiu ca umbrela asta e veche şi spartă rău.

Corneliu  Florea                                    E.mail :  dumitrupadeanu-cf@shaw.ca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s